duminică, 16 decembrie 2012

Update...


       
          Dragile mele, să încep cu scuze pentru că am lipsit atât de mult timp de pe propriul meu blog? Să vă promit că voi reveni în forță cu sc
riere de articole? Nu voi face asta, pentru că știu eu dacă mă pot ține de promisiune???  

        Majoritatea celor care îmi citesc blogul sunt soții și mame, așa că vă puteți imagina cum este viața furtunoasă a unei mame cu trei băieți năzdrăvani... Fiecare zi pentru mine este o adevărată aventură. Puii mamii puișori, să nu credeți că dau vina pe ei, însă am avut câteva schimbări în viața noastră de familie. Între timp cel mare este în clasa întâi, am avut o perioadă de... inițiere aș putea să zic, atât pentru el, ca și elev, cât și pentru noi ca părinți de școlărel. 

        Chiar dacă este băiețel în toată puterea cuvântului, adică eneeeeergiiiiiiiieee cât încape, sunt nespus de bucuroasă de seriozitatea cu care se raportează la școală. Vine de la școală și ca un bătrânel conștiincios, după ce ia masa, își pregătește singur totul pentru a-și face temele. Nu trebuie să stăm lângă el, nu trebuie să îi spunem că are teme de făcut... totul face singur și repede. La sfârșit își pregătește ghiozdanul pentru a doua zi. Desigur, încă ne „luptăm” cu el să înțeleagă de ce vrem să vină acasă cu FB și nu cu B. „Dar, dacă B înseamnă bine, atunci de ce nu e bun și B-ul???” ne întreabă el. Offfff, dragii de ei! Aș vea să le pot prelungi copilăria, aș vrea să-i văd jucându-se cât mai mult... Sunt copilașii mei și îi iubesc! 

       Între timp am devenit o mamă cu diminețile fără copii, ceea ce eu nu am avut de mult timp. De ce? Pentru că mezinul este și el la grădiniță. Din 2005 nu-mi amintesc să fi avut liniște în casă... iar în dimineața în care copiii au plecat pentru prima dată la școală și la grădiniță... era ceva, dar nu știam ce. Erau câteva ore bune și eu eram concentrată la ceva ce aveam de lucru pe calculator. Nu știam de ce sunt așa de eficientă și mă pot concentra atât de bine... până când ne dăm seama cu Marius: „Auzi!”, „Ce?”, „Liniștea!” Era pentru prima dată într-adevăr liniște la noi în casă. 

        Ce ar mai fi de zis? S-a mai schimbat ceva... și anume timpul meu. În ce sens? Înainte eram full time mommy și atât, acum... am început să muncesc ceva acasă... nu voi da prea multe detalii, pentru că nu voi transforma blogul într-unul al vieții mele personale... Vă spun doar că necesită timp și energie pe care trebuie să le consum în această direcție.

        Poate voi scrie un articol despre cum am trecut printr-o „criză a timpului” aș putea să o numesc... toate articolele despre organizare parcă nu mi se mai potriveau... și nu știam încotro să o iau. Ajunsesem la o singură concluzie: timpul este prea scurt pentru mine!!! Aș fi vrut să pot trage de el ca de un elastic și să-l lungesc că să-mi acopăr toate activitățile pe care le aveam de făcut. Era foarte dureros pentru mine să văd că nu puteam să-mi fac lucrurile pe care le plănuiam... Până am înțeles se s-a întâmplat: stilul de viață nu mai era exact la fel, ceva se schimbase, a mai apărut ceva nou în viața mea care necesită timp și energie. Încercam cu disperare să pun o piesă de puzzle în locul care nu se potrivea. Oricât am încercat să întorc pe toate părțile piesa... nu intra la locul pe care îl doream eu. De ce??? Nu mai aveam aceeași piesă, viața mea avea altă formă care nu se potrivea cu ceea ce construisem eu de când sunt soție și mamă. Toată organizarea și planificarea pe care o aveam clar în minte nu mai îmi era de folos pentru că nu se mai potrivea noului stil de viață.

        Poate vi se pare banal, însă pentru mine este una din cele mai bune descoperiri de până acum :)))) Cum am reușit să mă organizez și să-mi fac ordine în viață??? Ca de fiecare dată: cu calm, în liniște, cu pixul și caietul în față. Am ajuns din nou și din nou la aceeași concluzie: eu așa funcționez - cu un plan în față, cu programare și organizare. Așa sunt eu... asta nu înseamnă că toate femeiele trebuie să fie la fel. Dacă ești o femeie care „funcționezi” altfel... și reușești să-ți îndeplinești rolurile pe care le ai în viață... foarte bine. Nu toate suntem la fel. Unele au nevoie de o bună organizare, altele iau toate lucrurile așa cum vin... și le iese... Ideea este să fim împlinite cu ceea ce facem, să înțelegem că suntem la locul și timpul potrivit, Dumnezeu nu a greșit cînd ne-a ales pe noi să fim în acest timp și în acest loc... înseamnă că noi suntem cele mai potrivite pentru ceea ce avem acum și aici. Am trei băieți năzdrăvani??? Înseamnă că Dumnezeu m-a ales pe mine să le fiu mamă, pentru că a știut mai înainte de întemeierea lumii că eu pot. Ai un soț dificil??? Dumnezeu te-a ales să fii în acest loc și în acest timp pentru că a știut dintotdeauna că tu poți. Prietena ta are o viață în care nu știe cum să facă să se împartă între familie și carieră? Dumnezeu i-a dat ei acel loc, pentru că a știut că ea poate. Dragile mele, fiți curajoase, nu suntem din greșeală aici! Suntem aici pentru că noi putem.

        Buuuun, hai să nu exagerăm cu detaliile personale... am vrut doar să reactualizez anumite aspecte ale vieții, ca să compenseze cumva lipsa mea totală de aici. Vă las acum, vă pup și sper că voi reveni cât mai repede, paaa...

oana p.

Un comentariu:

anonymous spunea...

DR ISIKOLO a făcut-o pentru mine și sunt mut, dar recunoscător. Vreau să anunț lumea despre DR ISIKOLO, marele turnător de vrăji care mi-a readus-o pe fosta mea soție când am crezut că orice speranță s-a pierdut. DR ISIKOLO și-a folosit vraja puternică pentru a-mi pune un zâmbet pe față, aducându-mi înapoi femeia. La început am crezut că visez când soția mea s-a întors la mine în genunchi implorându-mă să o iert și să o accept înapoi și chiar și de atunci mă iubește mai mult decât mă așteptam vreodată, așa că mi-am făcut un jurământ pentru sine lumea știe despre DR ISIKOLO pentru că este un om grozav. Tot ce am făcut a fost să mă conformez cu el și el m-a ajutat să restabilesc dragostea și legătura dintre eu și soția mea și am obținut rezultatul în 48 de ore, ceea ce mă uimește și până astăzi. Ai nevoie de ajutor de orice fel, atunci contactează-l pe DR ISIKOLO astăzi pentru că îți garantez 100% că te va ajuta la fel cum m-a ajutat și pe mine. Adresa de e-mail DR ISIKOLO este: isikolosolutionhome@gmail.com De asemenea, îl poți WhatsApp la +2348133261196.