sâmbătă, 8 februarie 2014

Început



Am primit o invitație să particip la o întâlnire cu câteva mămici. Studiem împreună o carte intersantă scrisă de Karen Andreola, Charlotte Masson Companion. În această carte ne este prezentată o altă perspectivă asupra educației copiilor, perspectivă adusă de doamna Charlotte Mason la sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea. Ea a fost un pionier în domeniul educației și a luptat cu pasiune și îndrăzneală pentru o educație mai bună pentru toți copiii, indiferent de clasa socială din care proveneau. Sunt idei deosebite și inspiraționale pe care autoarea Karen Andreola le aduce pe paginile acestei cărți minunate, idei pe care m-am gândit să le împărtășesc împreună cu voi în următoarele capitole. 

Am fost încurajată să văd că sunt și alte mămici care luptă în aceeași direcție ca și mine pentru binele copiilor lor. Recunosc, că mi s-a întâmplat adesea să mă întreb... oare nu sunt prea severă? Oare nu ar trebui să le permit mai mult copiilor? Oare restricțiile în ceea ce privește televizorul și calculatorul nu sunt prea aspre? Mă uitam în jur și vedeam cum copiii de vârsta lor sunt la zi cu toate știrile importante, sunt la curent cu filmele apărute, jocurile pe computer, o grămadă de personaje care mai de care mai ciudate... de la cele mai naive și stupide până la cele mai înfiorătoare... adevărați monștri care întunecă frumoasa lor copilărie, schimonosindu-le viața și sufletul...

De mult am hotărât cu iubitul meu soț ce ne dorim pentru copiii noștri. Întotdeauna au fost interzise jocuri cu lupte, pistoale (nici măcar cele cu apă), monștri, roboți luptători și alți eroi care mai de care mai ciudați. Asta vrem noi de la copiii noștri??? Am fost șocată când, într-o zi, ne plimbam printr-un magazin de jucării împreună cu băieții noștri. Era o zi specială, aveau adunată o anumită sumă de bani și și-au exprimat dorința de a-și cumpăra pe bănuții lor ceva jucării. Desigur că a fost o mare provocare să stai ca și copil cu banuții în buzunar și să știi că ai voie să alegi. Tare greu s-au hotărât... dar nu asta am vrut să vă spun... Ne plimbam și deodată aud o mamă și un copil vorbind despre jucăria pe care doreau să o cumpere. Mama discuta cu odrasla ei despre ce monstru să îi cumpere ca să își întregească prețioasa colecție. Discret... am aruncat o privire asupra jucăriilor căutate de mamă cu atâta ardoare... Erau fețe schimonosite îngrozitoare... monștri care pe mine m-au făcut să mă treacă fiori de groază... Asta le dăm noi copiilor noștri???? Dumnezeu să mă ierte pentru judecata-mi aspră... câtă ignoranță! Câtă inconștiență!

Unde sunt personajele de calitate de demult? Unde sunt adevărații eroi? Unde sunt salvatorii? Unde sunt cavalerii și cuceritorii? Unde sunt doamnele și reginele de altă dată? Am ajuns să le dăm copiilor monștri, eroi falși, prințese sclifosite... Trist, dar adevărat... Apoi dăm vina pe lumea în care trăim. Nu! Noi suntem responsabili de ceea ce punem în viața, în mintea și în sufletul copiilor noștri. Desigur, lumea în care noi trăim este o lume decăzută, cu multe rele, nedreptăți. Copiii noștri se vor lovi de toate aceste lucruri mai devreme sau mai târziu. Nu vom putea ca și părinți să eliminăm tot ce va veni rău în calea copiilor noștri. Dar eu cred că noi, ca și părinți, suntem chemați să le construim ca un scut de apărare. Trebuie să fie siguri de dragostea noastră necondiționată, trebuie să știe că avem încredere în ei, trebuie să îi învățăm ca ei să aibă încredere în ei înșiși. Acesta este scutul pe care noi îl putem construi pentru copiii noștri. Ei să se simtă iubiți, acceptați și valoroși în ochii lui Dumnezeu și în ochii noștri. Ei sunt fii de Dumnezeu și trebuie să le amintim asta zi de zi. Și atunci, asemenea unor prinți care nu se pot comporta oricum pentru că sunt fiii regelui... cu atât mai mult ei trebuie să înțeleagă că fiind copiii Regelui Suprem, Împăratului Universului... comportamentul lor trebuie să fie ca atare. Desigur, uneori batem pasul pe loc, zile și zile, luni, ani... dar noi suntem chemați ca și părinți să perseverăm în educarea și încurajarea copiilor noștri. Cred că Dumnezeu va răsplăti truda părintească... și câtă bucurie când vezi mici rezultate. Cât de mult mă bucur să-l văd pe cel mare că îmi deschide ușa ca un adevărat cavaler și spune: „Haide, mami, intră tu mai întâi!”. Biiine, poate pentru voi nu e mare lucru, însă eu vă spun asta în contextul unui copil-furtună, care dorea să fie peste tot  primul indiferent de mijloace. Este o mare realizare să văd nu doar că are răbdare... dar este un adevăart cavaler... Ok... sunt poate 8 ani de repetare și explicare, dar rezultatele încep să apară... ce bucurie pentru părinți acei mici pași pe care copilul îi face spre schimbarea în bine... 

Haideți să le redăm copiilor noștri adevăratele valori! Să le spunem despre adevărații eroi, despre marile personalități ale lumii, despre frumusețea întregului Univers. De ce să le spunem copiilor să nu se lase, să dea înapoi, să răspundă înapoi, să fie luptători în lucrurile rele?! Să le spunem mai mult copiilor despre dragoste, bucurie, pace, răbdare, bunătate, facere de bine, credinţă, blândeţe, înfrânare, curăţie... acestea sunt Roada Duhului despre care Dumnezeu ne învață pe paginile Scripturii. Să le spunem mai mult despre Modelul Suprem, Isus Hristos. El să fie Modelul lor, Eroul lor...  

Și cu asta... închei aici. Mă bucur că mai sunt mămici care caută pentru copiii lor... o altă perspectivă decât cea din zilele noastre. O să încerc să scriu mai multe articole inspirate de filosofia asupra educației a acestei doamne simple, dar atât de avangardistă la vremea ei... Charlotte Mason... 

Iată cartea despre care vorbesc...


Niciun comentariu: